Există oameni care, de când sunt prunci, își dau seama că tot ceea ce îi înconjoară e mai mult decât ceea ce pare a fi – materie inertă, de diferite forme, culori și texturi, ce creează obiecte, spații, locuri.
Există oameni care ajung într-un punct al existenței lor (nu contează vârsta, religia, cultura) și se întreabă – Ce sens au toate acestea? Încotro mă îndrept și de unde vin?
Există oameni care nu sunt preocupați decât de lumea materială și nu au niciun fel de preocupare către o lume nevăzută a emoțiilor, a trăirilor, a de ce-urilor pe care nu și le-au adresat niciodată.
Există mulți oameni pe acest pământ, în acest univers, fiecare cu destinul lui, cu sufletul lui, cu dorințele și aspirațiile lui, indiferent cât de mici sau de mărețe ar fi ele.
Și nici unul, din perspectiva mea, nu este superior sau inferior celuilalt. Nicinul nu este mai presus sau mai prejos în ochii divinității, asta dacă admitem că există ceva sau cineva omniscient, omniprezent, omnipotent care vechează necontenit această aventură numită viață.
Cred și simt că divinitatea ne vrea profund fericiți și împăcați cu existența noastră, cu realitatea în care, inconștient sau mai conștient, alegem să trăim. Cred și simt că divinitatea ne vrea abundenți, doar că e nevoie ca fiecare dintre noi să clarifice ce înseamnă abundență. Cred și simt că divinitatea ne vrea asumați și responsabili pentru tot ceea ce experimentăm, pentru că doar așa aplicăm acel principiu al co-creării, al manifestării voite a ceea ce ne dorim să existe în viața noastră. Cred și simt că divinitatea mai vrea ca, atunci când nimic nu pare că merge sau că totul pare că are o curgere diferită față de ceea ce ne-am dorit, să avem încredere să ne abandonăm Ei. Acea înțelepciune cosmică care gândește în perspectivă, care anticipează evenimentele din viața noastră, care n-a uitat ce am promis înainte de întrupare și care se străduiește să ne reamintească și nouă acele detalii care să ne ajute să scriem mai departe o poveste pe care o vrem nu numai cu final fericit, dar și cu capitole pline de bucurie și de împlinire.
Cred și simt că există un Dumenzeu în fiecare dintre noi, pe care îl găsim cu ușurință dacă închidem ochii, ne relaxăm și coborâm în spațiul sacru al inimii noastre, ce bate necontenit până la ultima suflare. Cred, simt și știu că acolo se află acea busolă interioară care se strecoară cu șoapte blânde între tunetele minții agitate și preocupate.
Cred, simt și știu că nu ne poate spune absolut nimeni ce să facem, dar că putem să cerem și să primim ghidarea de care avem nevoie atunci când avem nevoie.
Cred, simt și stiu că există un Dumnezeu suprem, care ne conține pe toți, indiferent de religia și de cultura în care am fost crescuți. Care ne iubește pe toți, indiferent de culoare, de înălțime, de greutate, de profesie.
Și mai cred că, dacă doar pentru un moment ne-am uita în oglindă și ne-am privi profund în ochi, l-am vedea pe acel Dumnezeu care ne privește la rândul Lui.
#spiritualitate #Dumnezeuneiubeste #divinitate #fericire #viata #impacare