De ce continui să te oglindești într-o relație artificială?

Căutarea validării din partea unui părinte indisponibil este o dinamică profundă și complexă, care are rădăcini adânci în dorința de acceptare și iubire părintească. În relația dintre un copil și părintele său, mai ales când este indisponibil emoțional , se creează un gol emoțional, o nevoie continuă de aprobare, iubire și recunoaștere. Această căutare a validării nu dispare odată cu trecerea timpului, ci poate deveni un tipar de comportament care se manifestă în relațiile adulte.

Oglindirea într-o relație artificială este un mecanism de supraviețuire emoțională

Întrebarea „De ce continui să te oglindești într-o relație artificială?” scoate la lumină o încercare de a reconstrui acea legătură pierdută cu tatăl sau mama. Relația „artificială” poate fi orice interacțiune în care nu există o conexiune autentică, ci una care seamănă mai degrabă cu o reconstituire a unei nevoi nerezolvate din copilărie.

Când părintele este indisponibil – fie emoțional, fie fizic – copilul rămâne cu o dorință neîmplinită de atenție și afecțiune. În încercarea de a umple acest gol, persoana adultă poate căuta alte relații care să-i ofere această oglindire, chiar dacă acele relații sunt nesatisfăcătoare sau „artificiale” – relații care mimează apropierea, dar nu aduc acea validare autentică. Este ca și cum, inconștient, persoana recreează relația cu părintele indisponibil, sperând că de data aceasta va primi atenția dorită.

De multe ori, ne regăsim oglindindu-ne în relații cu persoane care ne aduc aminte, într-un fel sau altul, de părintele indisponibil – fie prin comportamentul lor distant, fie prin incapacitatea lor de a ne oferi ceea ce avem nevoie. E un cerc vicios care ne menține în starea de nemulțumire, pentru că încercăm să rezolvăm o problemă emoțională trecută într-un mod care nu ne aduce împlinire reală.

Primești de la Univers ceea ce ceri

„De ce îți alimentezi singură starea de nemulțumire?” este o întrebare importantă care mi-a fost adresata in una din sesiunile 1:1 cu Corina, care aduce în discuție un paradox: deși relațiile artificiale nu îți oferă ceea ce cauți, continui să rămâi prinsă în ele. Acest comportament este, de fapt, o încercare inconștientă de a obține control asupra unui aspect al vieții tale din trecut asupra căruia nu ai avut niciun control: relația cu tatăl sau cu mama.

Există o speranță adânc înrădăcinată că, dacă vei reuși să obții validarea într-o relație similară cu cea a tatălui sau a mamei, vei putea vindeca rănile emoționale. În realitate, însă, aceste relații doar perpetuează nemulțumirea și lipsa de împlinire, pentru că sunt construite pe același model de indisponibilitate emoțională.

Când cauți validarea din partea unei persoane care este incapabilă să o ofere, îți amplifici senzația de respingere și neajuns. Starea de nemulțumire crește pentru că rămâi prinsă în căutarea acelui „ceva” care să-ți confirme valoarea – dar acest „ceva” nu poate veni niciodată din exterior.

Exemplu comun: relația cu parteneri distanți sau inaccesibili

Un exemplu comun este cel al persoanelor care intră în relații cu parteneri distanți emoțional, retrași sau neimplicați, asemănători cu tatăl indisponibil. Chiar dacă la un nivel conștient își doresc iubire și apropiere, la un nivel inconștient, aleg parteneri care repetă modelul de relație pe care l-au avut cu părintele. Astfel, persoana își alimentează singură starea de nemulțumire, deoarece se află constant într-o căutare zadarnică a ceva ce partenerul nu poate oferi.

În acest tipar, dorința de a fi validat de partener devine o continuare a dorinței de validare din partea părintelui. Chiar dacă persoana realizează că partenerul nu îi oferă ce are nevoie, rămâne în relație din speranța că va reuși să câștige afecțiunea pe care nu a primit-o în copilărie.

Care sunt rădăcinile profunde ale acestei căutări?

O bună parte dintre noi am trecut prin acest cerc vicios, căutarea validărea din partea unui părinte indisponibil emoțional, și încercarea de a umple un gol. Căutarea acestei validări este strâns legată de nevoia de recunoaștere. În copilărie, recunoașterea și aprobarea unui părinte sunt fundamentale pentru dezvoltarea unui sentiment sănătos al valorii de sine. Când această recunoaștere lipsește, copilul începe să creadă că nu este suficient de bun, că nu merită iubire sau atenție.

Acest sentiment se extinde în viața adultă, unde persoana continuă să caute acea validare externă, sperând că, dacă va reuși să o obțină, va repara rana inițială. De fapt, nevoia de validare reflectă un sentiment profund de nesiguranță și un deficit de iubire de sine.

În loc să îți alimentezi starea de nemulțumire, poți începe să conștientizezi acest tipar și să lucrezi pentru a-ți oferi tu însuți validarea și iubirea pe care le cauți. Acceptarea și integrarea acestor aspecte din trecut te vor elibera de nevoia de a căuta ceea ce lipsește în exterior și te vor conduce către un sentiment mai profund de pace și împlinire.

Sunt aici pentru tine.

#validare #relatiacutata#iubire #parinte