Povestea mea

          #povestea mea, Sanremo August 2023

Î𝐧 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐥ă𝐫𝐢𝐞 𝐦𝐢-𝐚 𝐩𝐥ă𝐜𝐮𝐭 𝐜𝐢𝐜ă𝐥𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐜𝐨ș𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐥𝐚 ț𝐚𝐫ă, î𝐧 𝐜𝐚𝐬𝐚 𝐛𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐚𝐦 𝐥𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐯𝐚𝐫ă. Când ciuguleau furios, mi s-a părut că îi înțeleg. Semănau cu mine: slabi, supărați, otrăviți față de o lume care îi hrănea doar ca să ajungă în oală. De parcă ar fi știut deja. Ei bine, mi se părea că și eu deja știam asta. Am făcut totul pentru a scăpa din oală, dintr-un destin fără perspective care părea deja scris în piatră.

Părinții mei erau urmași ai țăranilor care s-au mutat la oraș pentru a lucra în una dintre cele mai importante fabrici din lume în anii comunismului, Armătura. Eram cel mai mare copil și amintirile mele despre o familie fericită se limitează la imagini șterse de când nu aveam încă cinci ani. Apoi amintirile se schimbă într-un scenariu obișnuit, dar nu mai puțin dureros: o mamă supusă, un tată cu o vitalitate viscerală care prea des s-a exprimat în violență gratuită, alimentată de un context de incapacitate de a comunica, frustrare, neglijență și alcool.

Au divorțat curând. A fost chiar după 1989, dar viața noastră de zi cu zi a rămas cea învechită și depresivă a perioadei sovietice. Nu erau bani. Nu era încălzire. Apa pentru spălat era încălzită pe aragaz și în majoritatea serilor cina consta în câteva felii de pâine cu untură și încă ceva pe lângă. Totuși, 𝐧𝐮 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐦 𝐯𝐢𝐬𝐚𝐭 𝐥𝐚 𝐨 𝐯𝐢𝐚ță 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭ă. 𝐎𝐡, 𝐧𝐮! 𝐀𝐦 𝐯𝐫𝐮𝐭-𝐨.

Am avut întotdeauna, de la o vârstă fragedă, conștientizarea puternică, de neatins, că aceea nu era condiția mea. Cumva nu simțeam că aparțin lumii sărace și cenușii a familiei mele sau ce a mai rămas din ea. De fapt, a existat o licărire, 𝐮𝐧 𝐨𝐜𝐡𝐢 𝐦𝐚𝐠𝐢𝐜 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧𝐞𝐨𝐫𝐢 î𝐦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞𝐚 𝐬ă î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐳ă𝐫𝐞𝐬𝐜 𝐨 𝐥𝐮𝐦𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭ă, 𝐚𝐥𝐜ă𝐭𝐮𝐢𝐭ă 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐚𝐥𝐭ă 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐢𝐨𝐫𝐢𝐭ăț𝐢, 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐬𝐚𝐭𝐢𝐬𝐟𝐚𝐜ț𝐢𝐢. Era lumea paralelă a mătușii Maria, pe care o puteam întrezări din când în când, când stăteam cu ea câteva zile. Pe ea o puteai suna oricând nu conta dacă era o zi de sărbătoare sau o noapte furtunoasă, iși lua în grabă servieta, sărea repede în trăsura care avea să o ducă la încă un pacient să fie tratat, salvat, sau poate, dacă era prea târziu, doar aranjat cu grijă pentru o ultimă călătorie. Era asistenta medicala a medicului sat, zâmbea mereu, ii cunoștea pe toți și toata lumea o cunostea. Și au respectat-o. Evident, visul meu din copilărie a devenit curând să fiu ca ea.

Ea a fost cea care m-a ajutat cu niște bani și cu multă încredere să termin liceul. Și apoi? Nu erau bani nici măcar pentru mâncare, darămite cărți. Universitatea nu era ceva pentru noi… cu atât mai puțin o facultate pretențioasă precum medicina. M-am înscris la Economie.

Este de la sine înțeles că aceștia au fost ani grei și nefericiți, la propriu. Presată de prioritatea de a-mi finaliza studiile cât mai curând posibil și de a deveni independentă de o familie care nu m-a putut întreține, ambițiile mele de a-i ajuta pe ceilalți au dispărut curând în plan secund și nu m-am mai gândit la asta. Mintea mea nu s-a mai gândit la asta… subconștientul meu evident că da, în felul lui: instinctul meu știa foarte bine ce îmi place și ce nu. Dar la vremea aceea, nu știam încă să-l ascult.

Î𝐦𝐩𝐫𝐞𝐣𝐮𝐫ă𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐢𝐞ț𝐢𝐢 𝐦-𝐚𝐮 𝐝𝐞𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧𝐚𝐭, 𝐜𝐚 𝐦𝐮𝐥ț𝐢 𝐚𝐥ț𝐢𝐢, 𝐬ă 𝐞𝐦𝐢𝐠𝐫𝐞𝐳 în străinătate. Timp de aproximativ 5 ani îmi câștig existența lucrând într-o companie financiară și ațipesc în viața calmă de provincie a bogatului nord al Italiei. De-a lungul timpului, munca a început să ocupe din ce în ce mai mult spațiu în viața mea, care, per total, s-a desfășurat fără prea multe întrebări sub hipnoza colectivă a săptămânii de lucru, a weekendurilor libere pe Lacul Garda și a aproximativ douăzeci de zile libere pe an. Eram într-un sac confortabil. Nu am fost nefericită. Dar nu am fost nici fericită.

În acest punct culminant, un eveniment neașteptat, și cu retrospectivă benefică, a schimbat situaţia. Firma la care lucram s-a închis brusc și m-am trezit acasă foarte rapid. A înfrunta brusc zile goale și tăcute a fost ca și cum ai ieși dintr-un vis și ai intra într-un coșmar. Sunetul unei zile la mijlocul săptămânii petrecut 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫ă î𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐞ț𝐢𝐢 𝐜𝐚𝐬𝐞𝐢 𝐭𝐚𝐥𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐭â𝐭 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐥 𝐚𝐥 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐬ă𝐫𝐛ă𝐭𝐨𝐫𝐢! Paşii poștașului, trăncăneala copiilor care se întorceau de la școală, aspiratorul menajerei vecinilor nu făceau decât să facă mai evidentă tristețea acelei tăceri urbane și a acelui timp pe care nu știam să îl iau înapoi. Am simțit aceeași furie pe care am avut-o în copilărie și mi-am dat seama că acum era momentul să iau totul înapoi. Totul. Din nou.

Stresul și un sentiment de neputință mi-au provocat urticarie cronică cu care a trebuit să mă lupt luni de zile. Zi de zi mă simțeam coborând într-un gol de sens și singurătate. Cu toate acestea, 𝐭𝐨𝐜𝐦𝐚𝐢 𝐬𝐞𝐧𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐠𝐞 𝐥𝐚 𝐟𝐮𝐧𝐝 𝐦𝐢-𝐚 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐬 𝐬ă 𝐦ă î𝐦𝐩𝐢𝐧𝐠 ș𝐢 𝐬ă 𝐦𝐞𝐫𝐠 î𝐧𝐚𝐩𝐨𝐢 î𝐧 𝐬𝐮𝐬: 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜â𝐧𝐝 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐜𝐨𝐧ș𝐭𝐢𝐞𝐧ț𝐢 𝐝𝐞 𝐨 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐥𝐚 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫, 𝐞𝐦𝐨ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥, 𝐩𝐫𝐞𝐜𝐮𝐦 ș𝐢 𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥 ș𝐢 𝐫𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥, 𝐚𝐭𝐞𝐧ț𝐢𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫ă 𝐢𝐧𝐜𝐨𝐧ș𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭ă 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚𝐭ă ș𝐢 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐩𝐭𝐢𝐯𝐢 𝐥𝐚 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚ț𝐢𝐢𝐥𝐞, 𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐨𝐩𝐨𝐫𝐭𝐮𝐧𝐢𝐭ăț𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐮𝐫𝐮𝐥 𝐧𝐨𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐨𝐭 𝐚𝐯𝐞𝐚 𝐨 𝐢𝐧𝐟𝐥𝐮𝐞𝐧ță 𝐚𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚 𝐬𝐭ă𝐫𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞.

După ce am încercat o mie de medicamente fără efect, am dat peste terapie axată pe resurse și terapia conversațională. Curând am descoperit și coachingul. Așa că am început să explorez și să cunosc aceste noi teritorii, vindecându-mi starea de rău și deschizându-mă către noi perspective. Fascinată de rezultate, am studiat profesional Career Coaching (Consilier vocațional), Life Coaching (Consilier dezvoltare personală), Terapeut in realizarea scripturilor terapeutice axate pe resurse și Psihologia prospectiva, cât și a Terapiei conversaționale, obținând acreditările necesare pentru a putea și practica.

Î𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, urmez un Master în Psihologie Clinică și fac consecvent pași ca Coach/Antrenor de viață și carieră: 𝐚𝐣𝐮𝐭 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐥ț𝐢 𝐬ă 𝐠ă𝐬𝐞𝐚𝐬𝐜ă 𝐢𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 ș𝐢 𝐜𝐚𝐩𝐚𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬ă 𝐟𝐚𝐜ă 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐞𝐢 îș𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐞𝐬𝐜 ș𝐢 𝐬ă 𝐬𝐞 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐢𝐧 𝐬𝐞𝐫𝐯𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐚𝐜𝐡𝐢𝐧𝐠 ș𝐢 𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐡𝐨𝐥𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜ă (𝐭𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐚𝐱𝐚𝐭ă 𝐩𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞 ș𝐢 𝐏𝐬𝐢𝐡𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯ă) ș𝐢 𝐓𝐞𝐫𝐚𝐩𝐢𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐯𝐞𝐫𝐬𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥ă.

Vrei să ajungi înaintea mea să-ți găsi drumul și să-ți realizezi visele? Alege o carieră în cunoștință de cauză, cu sprijinul unui Indrumător in carieră!

Eu iți ofer o  sesiune gratuită,să afli mai multe, pentru că 𝐓𝐔 𝐂𝐎𝐍𝐓𝐄𝐙𝐈!