Be present be tuned, adică: trăieşte în prezent, fii sincronizat cu prezentul

𝐃𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛ă 𝐜𝐮 𝐌𝐚𝐭𝐭𝐞𝐨 𝐂𝐚𝐯𝐚𝐥𝐥𝐚𝐫𝐨

Traducere:       Adriana Crăciun

Helsinki, 18 Septembrie 2022

𝐐: 𝐂𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐢𝐧𝐞 𝐁𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭 𝐛𝐞 𝐭𝐮𝐧𝐞𝐝, 𝐚𝐝𝐢𝐜ă: 𝐭𝐫ă𝐢𝐞ş𝐭𝐞 î𝐧 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, 𝐟𝐢𝐢 𝐬𝐢𝐧𝐜𝐫𝐨𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐜𝐮 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥

𝐀: F𝐢𝐢 𝐜𝐨𝐧ș𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭 ș𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭, 𝐚𝐢𝐜𝐢 ș𝐢 𝐚𝐜𝐮𝐦. Până acum acesta este un precept atât de familiar, răspândit și în cultura occidentală, încât mulți nu îl consideră mai mult decât una dintre multele pastile de înțelepciune pe care toată lumea le cunoaște, dar puțini le iau în serios, cum ar fi proverbele. Un măr pe zi ține doctorul la distanţă; folosind ceva, înveţi; culcarea devreme și trezitul devreme, îl face pe om sănătos, bogat și înțelept…: le cunoaștem cu toții, dar puțini au voința și constanța să le aplice.

Există cel puțin trei niveluri de interpretare a ideii de a fi prezent, aici și acum: primul, imediat și mai simplu, celelalte mai puțin evidente și mai complicate, dar toate demne de luat în considerare, și instrumente bune pentru o abordare mai conștientă și mai fructuoasă a vieții.

𝐏𝐫𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐬𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫ă 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮 𝐚𝐥 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐧𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 ș𝐢 𝐚𝐥 𝐛𝐮𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐢𝐦ț î𝐧 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 evident, dar nu banal, mai ales în era digitală în care accesul aproape nelimitat la informații și ușurința comunicării ne amăgesc pentru a putea oscila între activități variate și diferite, fără scăderea calității abordării și a cunoștințelor și, în cele din urmă, a timpului nostru și a noastră. 𝐍𝐞 𝐫𝐞𝐟𝐞𝐫𝐢𝐦 𝐩𝐮𝐫 ș𝐢 𝐬𝐢𝐦𝐩𝐥𝐮 𝐥𝐚 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧ț𝐚 𝐦𝐞𝐧ț𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥 𝐚𝐝𝐞𝐜𝐯𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫ă𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦. Atunci când suntem angajați într-o profesie, într-o activitate, fie fizică, fie intelectuală dăm tot ce putem atunci când suntem absorbiți și nu suntem distrași de nimic altceva care se întâmplă în jur sau de griji de orice fel. Atunci suntem la fel de detașaţi de lume, și, pentru o vreme, grijile zilnice sunt în afara minții noastre. 𝐀𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭ă 𝐬𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐠𝐫𝐚ț𝐢𝐞 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐭𝐢𝐩𝐢𝐜ă 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐜â𝐧𝐝 îș𝐢 𝐩𝐮𝐧 î𝐧𝐭𝐫𝐞𝐠𝐮𝐥 𝐬𝐢𝐧𝐞 î𝐧 𝐣𝐨𝐜 ș𝐢 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐬𝐞 î𝐧𝐭â𝐦𝐩𝐥ă î𝐧 𝐚𝐟𝐚𝐫ă 𝐧𝐮 î𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐞ș𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐥𝐨𝐜; 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐦𝐞ş𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 ş𝐢 𝐚𝐫𝐭𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐫𝐛𝐢𝐭 î𝐧 𝐞𝐱𝐞𝐜𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫ă𝐫𝐢𝐢 𝐥𝐮𝐢. De obicei, intrăm în această stare atunci când facem ceva de care ne bucurăm profund, acesta este lucrul nostru, cu care ne simțim conectați. 𝐃𝐞 𝐞𝐱𝐞𝐦𝐩𝐥𝐮, 𝐦𝐢 𝐬-𝐚 î𝐧𝐭â𝐦𝐩𝐥𝐚𝐭 𝐥𝐚 ș𝐜𝐨𝐚𝐥ă 𝐜â𝐧𝐝 𝐬𝐜𝐫𝐢𝐚𝐦 𝐮𝐧 𝐞𝐬𝐞𝐮: 𝐨𝐝𝐚𝐭ă 𝐜𝐞 𝐚𝐦 î𝐧ț𝐞𝐥𝐞𝐬 𝐢𝐝𝐞𝐞𝐚, 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐨𝐳𝐢ț𝐢𝐚, 𝐜𝐮𝐯â𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐢𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬ă î𝐧𝐜𝐞𝐩, 𝐧𝐮 𝐦-𝐚𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐨𝐩𝐫𝐢𝐭 ș𝐢 𝐚𝐦 𝐚𝐣𝐮𝐧𝐬 𝐥𝐚 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐢 𝐨𝐫𝐞, 𝐞𝐩𝐮𝐢𝐳𝐚𝐭, 𝐜𝐮 𝐨 î𝐧𝐜𝐡𝐞𝐢𝐞𝐭𝐮𝐫ă 𝐝𝐮𝐫𝐞𝐫𝐨𝐚𝐬ă, 𝐝𝐚𝐫 𝐬𝐞𝐧𝐢𝐧 ș𝐢 𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜𝐢𝐭 𝐜𝐮 𝐦𝐢𝐧𝐞, 𝐦𝐮𝐥ț𝐮𝐦𝐢𝐭 ș𝐢 𝐝𝐞𝐭𝐚ş𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞.

𝐂â𝐧𝐝 𝐞ș𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭, 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐢, 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞: 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. Din păcate, pentru majoritatea oamenilor, intrarea în această stare de grație nu este atât de comună. 𝐌𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫ă 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐭𝐮𝐫𝐛𝐚𝐭ă 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐮 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐠â𝐧𝐝𝐮𝐫𝐢, 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐬𝐚𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮ț𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐧ș𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐞, 𝐚𝐜ț𝐢𝐨𝐧â𝐧𝐝 𝐜𝐚 𝐮𝐧 𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐠𝐞𝐫𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮ă 𝐜𝐚𝐫𝐞 î𝐦𝐩𝐢𝐞𝐝𝐢𝐜ă 𝐦𝐚𝐱𝐢𝐦𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧ș𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐢𝐳ă𝐫𝐢𝐢 î𝐧 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐮 𝐠â𝐧𝐝𝐮𝐥 î𝐧 𝐝𝐞𝐬𝐟ăș𝐮𝐫𝐚𝐫𝐞. 𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮 𝐧𝐮 𝐧𝐮𝐦𝐚𝐢 𝐜ă 𝐬𝐜𝐚𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐚 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞, 𝐝𝐚𝐫 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐧𝐮 𝐚𝐣𝐮𝐭ă 𝐥𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥, 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐚𝐮 𝐜𝐫𝐞ș𝐭𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 𝐚 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞 ș𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 ț𝐢𝐧𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐭𝐮𝐥𝐛𝐮𝐫𝐚𝐭ă. 𝐏𝐞 𝐬𝐜𝐮𝐫𝐭, 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐮𝐛𝐥ă.

Q: Deci care este 𝐬𝐨𝐥𝐮ț𝐢𝐚? Ar trebui să încercăm cu toții să facem cât mai mult posibil doar ceea ce simțim că este treaba noastră?

A:  În mod clar, nu este posibil, sau este doar pentru câțiva norocoși. Provocarea este atunci să încercăm 𝐬ă 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐫𝐬ă𝐦 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫: 𝐬ă î𝐧𝐯ăță𝐦 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐚𝐣𝐮𝐭ă 𝐬ă 𝐦𝐞𝐧ț𝐢𝐧𝐞𝐦 𝐜𝐨𝐧ș𝐭𝐢𝐞𝐧𝐭𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 ș𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 î𝐧 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦. Vei vedea atunci că ceea ce faci, indiferent ce este, faci mai bine. Și obosești mai puțin. Și poate o poți face și în mai puțin timp. Și, chiar, s-ar putea să ajungă și să ne placă puțin mai mult. 𝐀-ț𝐢 𝐦𝐞𝐧ț𝐢𝐧𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭ă 𝐩𝐞 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬ă 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐫𝐧𝐢𝐜ă, 𝐦𝐞𝐧𝐢𝐭ă 𝐬ă 𝐬𝐜𝐚𝐝ă 𝐬𝐭𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 ș𝐢 𝐚𝐧𝐱𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐯𝐢𝐚ț𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫ă 𝐝𝐞 𝐳𝐢 𝐜𝐮 𝐳𝐢, 𝐬ă 𝐧𝐞 𝐨𝐩𝐭𝐢𝐦𝐢𝐳𝐞𝐳𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐧ț𝐚 ș𝐢, î𝐧 𝐜𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦ă, 𝐬ă 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜ă 𝐬ă 𝐭𝐫ă𝐢𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐥𝐢𝐧𝐢ș𝐭𝐢ț𝐢. Să-ți faci griji pentru ceva când nu se poate face absolut nimic pentru a-l îmbunătăți, nu numai că nu rezolvă cauza îngrijorării și nici nu atenuează grija în sine, dar este și dăunător pentru ceea ce faci în acel moment. Acesta este primul nivel de apreciere a stării de prezență. 

Q: Poveșteste-mi despre al doilea nivel

A: Al doilea nivel, se referă la starea de armonie sau divergență dintre componentele fizice, mentale și emoționale ale ființei noastre, adică gradul de armonie al celor trei părți care formează triada corp-minte-suflet. Civilizația occidentală modernă a acordat un spațiu larg componentelor fizice și mentale, lăsând în plan secund sau chiar negând atât a treia componentă (emoțională), cât și importanța relației dintre componente. A acorda mai mult credit gândirii logice și raționale (minții) și a lăsa deoparte ceea ce ne sugerează emoțiile, este un obicei larg răspândit istoric în cultura noastră: gândiți-vă, de exemplu, la sensul negativ al expresiei „el este un copil sensibil”. Daniel Goleman cu best seller-ul său Emotional Intelligence (1995) a revoluționat literalmente peisajul în acest sens, explorând cu rigoare științifică importanța relației dintre componentele emoționale și raționale ale gândirii și un management adecvat al emoțiilor. Această capacitate de management nu este înnăscută, dar poate fi învățată și antrenată cu practică, perseverență și răbdare. Este de la sine înțeles că pentru a ne gestiona emoțiile, trebuie mai întâi să fim conștienți de ele. Corpul este atât vehiculul principal de exprimare a emoțiilor și a inconștientului nostru (somatizarea unei stări de rău psihologică este un exemplu tipic), cât și el însuși un instrument de influență, management și control al stării noastre emoționale și mentale (cum sugerează proverbul mens sana în corpore sano). A fi prezent înseamnă deci a fi prezent pentru tine însuți cu toate părțile, înseamnă a fi conștient de componentele noastre fizice, mentale și emoționale, a ști să le ascultăm, a învăța să înțelegem ceea ce ne spun și a munci activ pentru a le pune în comunicare într-un mod armonios.

Q: Sunt foarte curioasă ce ne vei spune despre al treilea nivel

A: Al treilea nivel este mai metafizic: putem, cândva, să fim în trecut? Evident nu. Putem fi în viitor? Nici asta. Doar prezentul ar părea să existe, deoarece fiecare moment trecut a trecut deja: a fost și nu mai este. Și fiecare moment viitor nu a început încă: va fi, dar nu este încă. Mai mult, prezentul însuși este indefinibil în sine: fiecare clipă, chiar în momentul în care se întâmplă, alunecă imediat în categoria trecutului și, prin urmare, încetează să mai existe. Și din moment ce fiecare clipă poate fi împărțită în momente ulterioare și așa mai departe la nesfârșit, durata momentului prezent devine infinitezimală, tinzând asimptotic spre nimic. Deci nici prezentul ar părea să nu existe. Astfel de paradoxuri și sofisme i-au implicat pe filozofi și oameni de știință încă din cele mai vechi timpuri. Celebra metaforă a lui Einstein a filmului și a peliculei ne vine în ajutor pentru a rezolva acest aparent punct mort. Trecerea evenimentelor în timp trebuie interpretată ca desfășurarea unei role de film în care fiecare cadru este un eveniment care se întâmplă într-o clipă: derularea constantă a rolei, care are loc în timpul proiecției filmului reprezintă ceea ce pentru noi este trecerea timpului, iar succesiunea cadrelor reprezintă succesiunea evenimentelor în timp. Cu toate acestea, toate cadrele individuale (toate evenimentele instantanee) coexistă imuabile în rolă, indiferent de desfășurarea acesteia (trecerea timpului). Conceptul comun de timp și unidirecționalitatea sa par, așadar, a fi o forțare, o interpretare simplificată a realității. Sau, dintr-o altă perspectivă, o limitare a limbajului nostru: ceea ce înseamnă mai mult sau mai puțin la fel, căci gândim pentru cuvintele pe care le cunoaștem (acesta este un fapt stabilit în zilele noastre). Categoria timpului nu este potrivită pentru o interpretare adecvată a realității: încercând să folosim limbajul și categoriile mentale de care dispunem, putem aproxima spunând că nu suntem în trecut sau în viitor, sau în prezent, ci în fiecare, întotdeauna (și am putea adăuga şi peste tot…). Am avea nevoie de o conjugare a verbului „a fi” independent de o caracterizare temporală. Totul există, a existat și va exista în fiecare moment. În acest sens, ar trebui să limităm afirmația a fi prezent, a fi sincronizat cu prezentul la un simplu a fi (acum și întotdeauna, aici și peste tot).

O concluzie pragmatică și utilă a acestui nivel de interpretare este că totul este interconectat, un alt concept acum larg acceptat. Nu numai în sens spațial (celebrul efect fluture, conform căruia baterea aripilor unui fluture poate provoca un uragan în cealaltă parte a lumii), ci și în sens temporal: ceea ce suntem determină ce vom fi; ceea ce am fost, determină ceea ce suntem. Mai bine: ceea ce suntem astăzi este deja ceea ce vom fi mâine; ceea ce am fost ieri, era deja atunci ceea ce suntem astăzi. Trecutul nu poate fi pur și simplu dat deoparte; viitorul nu este o posibilitate pe care o vom putea alege sau nu, independent de trecut: într-un fel, totul este deja prezent în creuzetul existenței și a fi prezent în mod conștient în fiecare moment înseamnă deci a avea frâiele stării lucrurilor indiferent de o dimensiune temporală pe care o putem considera în cele din urmă mai mult imaginară decât reală.

Aceasta nu înseamnă că totul este cumva deja definit și predestinat, într-un fel de univers static în evoluție doar aparentă, ci, dimpotrivă, că ceea ce facem în fiecare clipă, influențează și de asemenea le definește pe toate celelalte: suntem mereu și, oriunde, responsabilul final pentru ceea ce se întâmplă în viața noastră. Fiecare acțiune a noastră, chiar și cea mai aparent nesemnificativă, are consecințe. Acesta este unul dintre principiile de bază în hinduism și budism: îl putem simplifica până la extrem spunând că destinul nostru (Karma) este rezultatul acțiunilor noastre (Dharma). Noi suntem arhitecții. Nu altcineva. Prin urmare, a fi prezent și conștient înseamnă a-ți asuma responsabilitatea de a fi marinarul propriei ambarcațiuni, mai degrabă decât a te lăsa la cheremul curentului: nu putem decide direcția vântului, dar putem ajusta continuu poziția pânzelor noastre pentru a urma cel mai bine direcţia aleasă. Fii element central, căpitan sau amiral, depinde de tine!

În concluzie, cele trei niveluri de interpretare la a fi prezent aici și acum pot fi rezumate în trei concepte: capacitatea de a ne menține conștientizarea și concentrarea asupra activității în desfășurare prin reducerea la minimum a interferenței gândurilor tulburătoare și a distragerilor; cunoașterea propriilor aspecte fizice, mentale și emoționale și a stării lor de influență reciprocă; conștientizarea deplină că destinul nostru este rezultatul acțiunilor noastre.

Este ușor de înțeles aceste concepte la nivel mental, dar nu este ușor să le interiorizezi și să le stăpânești cu conștientizare și autonomie. Ca în orice artă, exercițiul și un bun dascăl sunt elemente fundamentale. Coaching-ul holistic, terapia de reprogramare, terapia axată pe resurse și Psihologia Prospectivă, antrenamentul cu un Trainer sunt instrumente eficiente care te pot ajuta să stăpânești eficient și rapid practicile de conștientizare și autodeterminare descrise în acest articol. Dezvoltarea masivă a tehnologiei comunicațiilor din ultimul deceniu permite aproape oricui acces ușor la aceste instrumente: o posibilitate care merită valorificată!

 

Despre autor:

Matteo Cavallaro este un doctor în chimie care, alături de interesele științifice legate de profesia sa, a cultivat întotdeauna o înclinație naturală pentru științe umaniste. Cu o abordare „literară” a existenței, încearcă să-și îmbine cele două aspecte ale sufletului, unul riguros, științific și ordonat, celălalt artistic, estetic și metafizic. El crede că forma este substanță nu numai din punct de vedere chimico-fizic ci și din punct de vedere cognitiv; că frumusețea este o valoare în sine și că ideea de căutarea a calității stă la baza unei vieți împlinite. Prin urmare, se simte confortabil când scrie.